De ce sistemul iubește oamenii cu rate, nu pe cei cu potențial
Nu ești neangajabilă. Ești incontrolabilă.
Ai trecut prin asta?
Să ai facultate de top.
Note bune.
CV-ul ăla perfect.
Să fii, pe hârtie, candidatul ideal.
Și totuși...
Nimeni să nu te vrea.
Liniște.
Tăcere.
Uși trântite în nas.
Și ajungi, inevitabil, la întrebarea aia care roade pe dinăuntru, noaptea, în întuneric:
„Bă, dar eu sunt proastă? E ceva greșit la mine?”
Oprește-te.
Respiră.
Ascultă-mă.
Am fost acolo. Încă îmi ling rănile.
Dar ce am aflat în proces... a schimbat totul.
Azi îți spun de ce sistemul, care urlă că vrea „valoare”, caută de fapt un singur lucru:
Obediență.
ACTUL I: ILUZIA
Scena: proaspăt absolventă de Drept.
Cu diplomă, vise și un CV lustruit ca lampa lui Alladin.
Am bifat TOT.
Fiecare căsuță.
Fiecare sfat de pe LinkedIn.
Fiecare așteptare a profesorilor.
Și apoi... realitatea.
Interviuri care se simțeau ca niște interogatorii plictisite.
Întrebări stupide (că asta e și nivelul lor).
Zâmbete false.
Și senzația aia.
Senzația aia constantă, umilitoare, că trebuie să cerșesc validare.
Că trebuie să mă prefac mică, neajutorată, recunoscătoare doar pentru că respir același aer cu ei.
Unele interviuri erau, sincer, o glumă proastă.
Eu, cu tratate și coduri în cap.
Ei, cu întrebarea: „Unde te vezi peste 5 ani?”
Finalul?
Îl știi deja.
O mare muie.
Un e-mail sec, copy-paste.
Sau, mai des, ghosting corporatist.
Și după destule uși în nas, armura crapă.
Și începi să crezi minciuna.
„Poate nu sunt suficient de bună.”
„Poate nu valorez atât pe cât credeam.”
STOP.
Spoiler alert: Nu ești tu. E jocul. Și jocul e măsluit.
ACTUL II: REVELAȚIA
Am prins un job.
O aliniere rară a planetelor.
O corporație. Un proiect. O nevoie urgentă.
Pe românește: le trebuia un sclav junior pe structură că altfel nu luau proiecte.
Nu mai aveau timp de jocurile lor.
Și într-o zi, la o țigară, stăteam de vorbă cu partenerul care m-a recrutat și l-am întrebat direct:
„Zi-mi sincer. De ce voi da, și alții nu?”
Răspunsul lui a venit calm. Tăios. Letal.
Mi-a reconfigurat creierul în 30 de secunde.
„Ana, la tine e simplu. Tu ești un liability. Și majoritatea fug de asta.”
Liniște.
Liability? Adică o problemă? Un risc?
„Da.”, a continuat el, zâmbind. „Ești din București. Ai casă. Ai suport. Nu ai rate la bancă. Nu ai grija zilei de mâine în sensul ăla visceral. Dacă mâine te superi, poți să pleci. Și vei fi bine.”
BOOM.
Toate refuzurile.
Toată confuzia.
Toată umilința.
S-au așezat într-un puzzle.
Unul coerent. Și al naibii de înfiorător.
👉 Sună cunoscut? Spargem toate miturile astea în Focused Chaos.
DICȚIONARUL SECRET AL HR-ULUI
Uită tot ce credeai că știi.
Asta înseamnă termenii ăștia în realitate:
LIABILITY (RISCUL 🦅)
Ești TU.
Competentă. Independentă. Liberă.
Îți știi valoarea.
Ai opțiuni. Ai o plasă de siguranță.
Poți pleca oricând.
Deci, ești PERICULOASĂ.
ASSET (RESURSA ⛓️)
NU e omul genial care aduce plusvaloare. Aia e propaganda.
E omul care ARE NEVOIE de job.
Omul cu rate pe 30 de ani.
Omul cu chirie mare și fără nimeni în oraș.
Omul care strânge din dinți pentru că are o familie de hrănit.
Omul care tace. Care îndură. Care nu pleacă.
Pentru că nu-și permite.
Deci, este CONTROLABIL. Prevzibil. Sigur.
Colega mea cu credit la casă? Asset de manual.
Eu, cu libertatea de a spune „pa”? Liability pur.
Simplu. Brutal. Adevărat.
DE CE? PSIHOLOGIA CONTROLULUI
Nu e doar răutate. E o logică sistemică, rece.
1. FRICA DE PIERDERE >> IUBIREA DE CÂȘTIG
👉 Daniel Kahneman a zis-o clar: urâm să pierdem de două ori mai mult decât iubim să câștigăm.
Traducere HR: Un angajat mediocru, dar controlabil, care NU pleacă, e mai sigur decât un star imprevizibil, care AR PUTEA pleca. Tu ești un risc. El e o certitudine. Sistemul alege mereu certitudinea mediocră.
2. MINCIUNA „SUNTEM O FAMILIE”
Cea mai toxică placă. O familie nu te dă afară în pandemie.
👉Reid Hoffman (cofondator LinkedIn) o numește „alianță”. Un contract onest. „Creștem împreună, ne despărțim matur.”
Modelul „familie”? E un cuvânt de cod pentru „loialitate fără libertate”. Adică: taci, muncește și fii recunoscător. Dacă pleci, ești trădător.
👉 Reed Hastings (cofondator Netflix) a tranșat-o: „Nu suntem o familie. Suntem o echipă de performanță.” Aia e onestitate. Restul e șantaj emoțional.
3. ZERO SIGURANȚĂ PSIHOLOGICĂ
👉 Conceptul lui Amy Edmondson (Harvard). Un mediu sigur e unul în care poți greși, poți vorbi, poți fi tu.
Companiile care se tem de tine? Sunt, prin definiție, medii cu ZERO siguranță psihologică. Ele nu vor să te simți în siguranță. Ele vor să-ți fie FRICĂ. Frica de a nu avea bani de chirie e cel mai bun instrument de retenție.
Independența ta e o amenințare directă la acest model.
CICATRICILE. RĂNILE. POVESTEA REALĂ.
Ce se întâmplă cu tine după 50 de refuzuri?
Apare neputința. Rușinea. Stima de sine dusă pe pwlă.
„Nu are rost.”
„Nu ești destul de bună.”
„Controlul nu e la tine.”
Și începi să crezi.
Am văzut oameni sclipitori, prieteni, colegi...
Stinși.
Acceptând joburi umilitoare.
Salarii de batjocură.
Nu pentru că nu erau buni.
Ci pentru că sistemul le-a repetat o minciună de atâtea ori, încât a devenit adevărul lor.
Din groapa aia mentală, crede-mă, ieși al naibii de greu.
PLANUL DE LUPTĂ. CUM CÂȘTIGI JOCUL.
Bun. Te-ai recunoscut. Simți gustul amar.
Ce faci acum? Îți faci credit la Provident?
FUCK. THAT. SHIT.
Puterea ta e tocmai faptul că ești un liability. Ești liberă.
Acum înveți s-o folosești ca pe o armă.
DECODIFICĂ JOCUL.
Nu mai lua personal. Un refuz nu înseamnă „ești proastă”.
Înseamnă „ne e frică de tine”.
Înseamnă „ești prea puternică pentru cultura noastră toxică”. Zâmbește. Și mergi mai departe. Nu e eșecul tău. E frica lor.
NU TE MAI „REPARA”.
Nu-ți tăia aripile ca să încapi în colivia lor.
Nu te preface mai proastă, mai mică, mai disperată.
Autenticitatea ta e cel mai bun filtru. Respinge automat mediile de căcat.
Orice job obținut prin prefacere e un iad.
CONSTRUIEȘTE-ȚI PROPRIUL SISTEM.
Dacă sistemul nu te vrea, fă-ți propriul sistem.
Freelancing.
Consultanță.
Brand personal.
Business-ul tău.
E mai greu. Durează. Dar e AL TĂU.
În regatul tău, independența ta e coroana.
CAUTĂ ALIANȚE, NU FAMILII.
Fugi de orice loc care zice „suntem o familie”. Caută lideri care vorbesc despre obiective, autonomie, respect reciproc. Caută aliați. Nu stăpâni.
ULTIMUL GÂND.
Poate tot timpul ăsta ai crezut că e ceva în neregulă cu tine.
Dar dacă nu ești „neangajabilă”?
Dacă ești supra-calificată prin caracter?
Dacă independența ta e cel mai mare coșmar pentru un sistem care se hrănește din frica oamenilor?
Poate e timpul să pui întrebarea corectă:
Ce e în neregulă cu un sistem care preferă sclavi, nu staruri?
✍️ ÎNTREBARE. DIRECTĂ. PENTRU TINE.
(Și răspunde-mi la mail. Serios.)
Ai fost vreodată pedepsită pentru că NU erai disperată?
Vreau să aud.
🎯 PS: ȘI ACUM?
Dacă ai simțit fiecare cuvânt în oase...
Dacă te-ai săturat să ceri voie...
Focused Chaos Circle nu e un program.
E locul unde noi, cele „incontrolabile”, ne construim propriile imperii.
Fără bullshit. Fără „familie”. Doar putere reală și autonomie.
E timpul să nu mai ceri un loc la masa lor.
E timpul să construiești masa ta.
Intră aici. Acum. Hai să începem. 👇